DECOPARCHET

deco parchet 2.0 logo
  • Trepte din parchet

    Scurta prezentare

    Scările din parchet stratificat sau parchet masiv au devenit o necesitate tot mai des întâlnită. Ele vin să întâmpine o nevoie specifică: realizarea scărilor cu exact aceeași nuanță, finisaj și structură ca și parchetul de la etajele pe care le intermediază. Noi luăm același parchet folosit în restul locației și confecționăm cu multa răbdare și creativitate trepte și contratrepte, astfel încât la final, atât parchetul cât și scara să fie într-un armonios raport de formă și culoare.

  • Avantajele

    treptelor din parchet

    -realizarea scărilor cu exact aceeași nuanță, finisaj și structură ca și parchetul de la etajele pe care le intermediază

    -treptele radiază naturaleţe şi căldură ca şi lemnul veritabil

    -formă stabilă, chiar şi în cazul variaţiilor de umiditate

    -poat fi şlefuite, respectiv recondiţionate

    -folosirea lemnului ca și soluție de placare a lor, este întotdeauna o alegere bună indiferent de forma scărilor: drepte, spirale, elicoidale sau rotunde

  • Indicatii

    trepte din parchet

    Treptele din parchet masiv sau stratificat sunt realizate prin lipire cu ajutorul adezivilor semi-rigizi după pregătirea și amorsarea stratului suport .  Datorită grosimii lor, aceste trepte pot fi șlefuite și refinisate timp de mai multe generații. Acestea au un aspect clasic care nu se demodează în timp. Și asta nu poate să nu ne încânte. 

    E foarte important să știți că durata de viață a treptelor din parchet este influențată de gradul de umiditate al încăperii, de calitatea montajului, dar și de calitatea materialelor care sunt folosite pentru montarea și finisarea acestuia.

    Preturi confectionat si montaj trepte parchet masiv

    Pretul de montaj  treapta parchet masiv sau stratificat incepe de la 25 euro pe bucata 

    Pretul de montaj  treapta si contra treapta parchet masiv sau stratificat incepe de la 35 euro pe bucata

    Pret confectionare  treapta si contra treapta parchet masiv sau stratificat incepe de la 20 euro pe bucata

    Pachet confectionare si montaj treapta si contra treapta din parchet stratificat sau masiv de la 45 de euro pe bucata.

    Pret constatare si consultanta 30 de euro. Constatarea va fi scazuta din costul final al proiectului!

    Preturile pot varia in functie de complexitate nr de serrvicii solicitate si suprafata totala de lucru!

    Solicita Oferta Pentru Montaj trepte parchet

    Completeaza formularul si vei primi oferta de pret!